După o absență de 34 de ani, Corvinul Hunedoara urcă din nou pe prima scenă a fotbalului românesc. Pentru primele meciuri ale ...
Liviu Vârciu a avut prima reacție, după ce Carmina, fiica lui cea mare, a decis să plece la muncă în America. Tânăra, în ...
Andrei Borza (20 de ani) a plecat de la Rapid și a semnat cu Corum, o nou-promovată din prima ligă a Turciei. Turcii au ...
Există locuri pe lângă care trecem fără să bănuim ce ascund. Pe strada Parfumului, din București, se află Muzeul Recordurilor Românești.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a anunţat, miercuri, că şi-a prezentat cererea de demisie. „Am făcut tot ce mi ...
Clubul CFR Cluj a anunţat, miercuri, că preşedintele Iuliu Mureşan a demisionat de la conducerea grupării, scrie news.ro.
Un titular al lui Dinamo și-a anunțat despărțirea de club printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.
Chiar dacă medicina ar reuși să elimine cancerul, bolile de inimă sau demența, corpul uman are o „dată de expirare” biologică ...
Unii dintre rechinii boreali, cunoscuți și sub numele de rechini de Groenlanda, au fost, cel mai probabil, contemporani cu ...
Clubul CFR Cluj a anunțat, miercuri, că președintele Iuliu Mureșan a demisionat de la conducerea grupării. CFR Cluj a postat ...
Nelu Varga nu s-a mai abținut și l-a făcut praf pe Iuliu Mureșan după ce acesta și-a dat demisia la doar câteva luni de la ...
Împrumutat de la Tottenham, vara aceasta, Radu Drăgușin a debutat miercuri la noua sa echipă, Fiorentina, în amiucalul pe ...